Se întâmplă deseori să cauţi un loc unde să poţi sta liniştit. Un loc unde să poţi primi puterea de a spera în fericirea ce refuză cu îndârjire să se lase găsită. Un loc în care iubirea nu te costă prin faptul că ţi se oferă. Un loc al bucuriei care nu te lasă mai apoi golit şi cu un sentiment mai apăsător de singurătate, ci o bucurie ca un izvor proaspăt care nu seacă. Un loc al adevărului, rostit simplu din inima unui Tată care aşteaptă ca fiii risipitori să îşi găsească adăpost in braţele Sale deschise. Un loc în care sunt lacrimi fie de bucurie, fie de durere, dar curate, dăruind pace şi echilibru duhovnicesc. Un loc in care speranţa nu este o vorbă rostită pentru alţii, ci o realitate pe care o poti vedea infăptuindu-se cu tine. Un loc in care sunt ferestre deschise catre...Dumnezeu, prin care lumina Soarelui Neprihănirii aduce căldură sufletelor peste care a venit crivăţul şi îngheţul.
Nu ştiu un alt loc în care Pâinea Vieţii şi Izvorul Apelor Vii să se ofere celor flămînzi şi însetaţi. Nu ştiu un alt loc unde cei trudiţi şi împovăraţi să primească odihnă pentru suflet. Eu ştiu doar un sigur loc de acest fel: BISERICA!